Curs Trainer

21000 lei
Date disponibile:
23-30 noiembrie 2026

Trainer: Roxana Truta

Un curs excepțional bazat pe predarea către elevi reali, care urmează în întregime structura creată de mine, este o oportunitate unică de învățare atât pentru cursanți, cât și pentru profesori. Acesta se distinge printr-o abordare practică și interactivă, centrată pe aplicabilitatea imediată a teoriei și pe dezvoltarea abilităților în mediul real de clasă.

Acest curs se adresează:

– Trainerilor formați anterior în alte academii, înscriere directă.
– Tehnicienilor care au absolvit cel puțin 2 cursuri fizice în cadrul academiei Roxana Truță și dețin o experiență de minimum doi ani în domeniul tehnic.

În cele 8 zile, vom parcurge multe subiecte, unele dintre acestea și cele mai importante sunt:

PREGĂTIRE ȘI STRATEGII DIDACTICE PENTRU UN TRAINER DE SUCCES
– Practică tehnică: DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR ÎN VIZIUNE (trecerea de la expert la trainer).
– Practică tehnică de predare: DEZVOLTAREA ȘI CONDUITA TEHNICII DE PREDARE PE ELEVI REALI timp de 3 zile.
– Pașii eficienți în structurarea și programarea cursurilor fizice.
– Conceptul structurii cursului de bază nivelul 0/1/2.
– Conceptul structurii perfecționărilor.
– Conceptul noilor cursuri, vei învăța cum să le structurezi un nume nou și pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru ca ele să prindă succes și să fie apreciate.
– Marketing (planuri detaliate).
– Dezvoltarea strategiei de promovare de content.
– Studiu de caz real.
– Expunerea cursurilor fizice într-un mod original și profesional (MINI SITE).
– Psihologia elevului.
– Tipologia elevilor.
– Educație financiară.
– Limbaj și etică.
– DEZVOLTAREA abilităților PEDAGOGICE, cel mai bun sistem de PREDARE.
– GESTIONAREA situațiilor neplăcute care pot apărea la clasă, înainte sau chiar după susținerea cursului.
– PIRAMIDA învățării: sisteme multiple de învățare pentru toate categoriile de elevi.
– REPUTAȚIA trainerului.
– CALENDARUL cursurilor fizice (date cheie).
– Relația cu elevul.
– Birocrație, acte necesare pentru cursuri autorizate și neautorizate, contabilitate.
– Ședință foto profesională.

MATERIALE PRIMITE – printre acestea se numără și:
– DIPLOME personalizate pentru fiecare curs.
– GRAFICA DEGETE în format FIZIC + PDF.
– LOGO personalizat + planșe de masă.
– STRUCTURA CURSULUI DE BAZĂ + caietul elevului + un nou sistem de predare interactiv.
– TEORII PROPRII, STRUCTURI ȘI TEHNICI DE PREDARE EFICIENTĂ.

– CAIET CURS PERFECȚIONARE

– CARTE SUPORT TRAINER

– CARTE TEORIA TIPSURILOR

– CARTEA FORMELOR

– CARTE -PLAN DETALIAT ÎN TEHNICA PREDĂRII

•Dreptul de a participa gratuit la sală de curs – STUDIUL DE CAZ real timp de 5 zile alături de mine după 6-12 luni de la finalizarea cursului!

21.000,00 lei TVA included

Category:
Press the button below to request information on how to enroll in this course.
Sign up via WhatsApp